Orașe medievale de descoperit în Europa

Ce ai zice daca anul acesta ai pleca in descoperirea celor mai frumoase orase medievale din Europa? Cu o atmosfera unica si un farmec incomparabil, acestea reprezinta garantia unui sejur reusit, atat pentru cei mici cat si pentru cei mari. Europa adaposteste o multime de sate si orase in care prezenta menestrelului se face inca simtita si in care castelele fortificate fac parte din peisaj. Exista atat de multe incat ne este greu sa alegem unul.

Trogir, Croatia. Trogir este ridicat pe o mica insula, in inima Adriaticii. Cu peste 2000 de ani de istorie la activ, centrul sau istoric este clasat in patrimoniul mondial Unesco. Fortareata construita in secolul XV de catre venetieini, in partea de sud-vest a insulei, a fost complet renovata dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru a deveni azi un centru cultural si un teatru extrem de activ pe timp de vara.

Obidos, Portugalia. Cocotat pe o colina, in valea Tage, Obidos se numara printre cele sapte minuni ale Portugaliei. Castelul sau care dateaza din secolul XIII este conservat in mod admirabil. In inima ruinelor, un mic sat cu ziduri imaculate, pictate in albastru si ocru ii va incanta cu siguranta pe vizitatori. Acest labirint de stradute intortocheate duce la cateva piete animate si magazine cu artizanat local.

San Gimignano, Italia. Cum am putea descrie San Gimignano? Putine sunt adjectivele care pot traduce atmosfera atat de speciala a acestui sat toscan. Victima succesului sau, Sam Gimignano este de altfel asaltat de turistii din lumea intreaga. O scufundare in epoca medievala este ceea ce te asteapta daca alegi sa vizitezi San Gimignano. Centrul sau istoric, clasat in patrimoniul mondial Unesco, adaposteste o serie de turnuri inalte, caracteristice, care simbolizeaza bogatia si puterea familiilor nobile.

Toledo, Spania. Capitala Regatului Spaniei pana in anul 1500, Toledo adaposteste numeroase comori multiculturale – romani, vizigoti, arabi si evrei, cu totii au pus o piatra de temelie aici. Centrul sau istoric, clasat in patrimoniul Unesco, domina apele raului Tage. Alcazar, fortareata care domina orasul, a intrat in istorie. A fost teatrul numeroaselor infruntari militare inca din Evul Mediu.

ADD YOUR COMMENT

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *